“Prajitura cu Bulion” obisnuia sa fie una dintre preferate in Romania anilor in care deserturile se faceau cu putine ingrediente si multa creativitate. Parintii si bunicii nostri reuseau sa faca atat de mult cu atat de putin, asa ca astazi va prezint si eu reteta acestui desert ce sper sa va aminteasca de copilarie, acasa si gusturile simple.
Sunt sigura ca o sa va placa pentru ca are o crema fina de gris cu lapte si un strat generos de dulceata de caise, toate intre foile fragede si delicate.



Reteta
- Timp de gatire: 90 min
- Dificultate: Usor
- Ingrediente
- Pentru foi: 600g faina
- 1 praf de sare
- 1 lingurita rasa de scortisoara
- 200g zahar
- 400g pasta de tomate/bulion
- 10g praf de copt
- 100ml ulei
- 10ml extract de vanilie
- Pentru crema: 1 L Lapte
- 80g gris
- 150g zahar
- 10ml extract de vanilie
- coaja de la o lamaie
- Pentru umplutura: 300 dulceata de caise
- Instructiuni
- Intr-un bol larg amestecati toate ingredientele pentru aluat. Framantati pana cand obtineti un aluat rosiatic, ferm si nelipicios.
- Impartiti aluatul in 4 parti egale.
- Intindeti fiecare foaie de aluat pe fundul unei tavi de cuptor. Nu va faceti griji daca foile sunt foarte subtiri, acestea vor mai creste in timpul coacerii. Dupa 6-7 minute la 180C acestea vor fi coapte.
- Scoateti foaia de pe tava si asezati-o pe o suprafata dreapta si curata. Coaceti si urmatoarele foi la fel.
- Intre timp pregatiti crema, punand la fiert impreuna intr-o cratita toate ingredientele necesare pentru aceasta. Amestecati continuu astfel incat amestecul sa nu se lipeasca si sa fie perfect omogen. Lasati sa se raceasca dupa ce capata consistenta unei budinci.
- Sa trecem la montarea prajiturii. Intr-o tava de cuptor asezati prima foaie cu bulion. Intindeti peste aceasta jumatate din crema de gris.
- Asezati urmatoarea foaie cu bulion si peste aceasta un strat generos de dulceata de caise.
- Asezati inca o foaie de bulion peste dulceata si ultimult strat de crema de gris. Incheiem glorios cu ultima foaie de bulion.
- Optional puteti decora acum prajitura cu zahar pudra.
- Acoperiti prajitura cu folie sau hartie de copt si peste aceasta asezati un tocator greu sau cateva carti. Acestea vor presa prajitura suficient cat aceasta sa se inmoaie.
- Lasati prajitura la rece minim 6 ore (sau peste noapte) inainte de feliere.
- Pastrati prajitura in frigider pana la 6-7 zile, o puteti chiar si congela.