Nu stiu cum faceti voi, dar eu mereu gatesc mai multa mamaliga decat e nevoie, asa ca mereu imi mai ramane o portie in plus. Stiti deja ca incerc sa arunc cat mai putine alimente si sa eviti risipa alimentara si cum mamaliguta ramasa in plus este #DeNearuncat, m-am gandit sa fac acesti deliciosi “Polenta fries”. Sunt un fel de crochete de mamaliguta, asemanatoare cartofilor prajiti, extreeem de gustoase si crocante, aromate cu usturoi si parmezan. I-am gatit la cuptor, asa ca am folosit doar 2-3 stropi de ulei de masline.
Reteta
- Timp de gatire: 30 min
- Persoane: 2
- Dificultate: Usor
- Ingrediente
- 250g mamaliga
- 100g parmezan ras
- 2 linguri usturoi granulat
- sare si piper dupa gust
- 1 lingurita ulei de masline
- Instructiuni
- Mamaliga calda se pune intr-o caserola si se niveleaza cat mai bine. Lasati-o apoi la frigider minim 1-2 ore, aceasta se va intari si va deveni ferma si usor de taiat.
- Scoateti mamaliga pe un tocator si cu un cutit bine ascutit feliati cu grija, formand niste crochete asemanatoate cartofilor prajiti.
- Tapetati o tava cu hartie de copt si asezati crochetele.
- Stropiti cu ulei de masline sau folositi o sticla cu pulverizator.
- Presarati usturoiul si parmezanul.
- Coaceti timp de 25-30 de minute la 180C sau pana cand crochetele devin ferme, crocante si usor maronii pe margine.
- Savurati-le cu sosul preferat sau langa o salata proaspata.