Am reunit cele mai iubite ingrediente ale verii intr-un quiche delicios: Branza si rosii cherry. Fiecare felie e o adevarata bucurie, va zic! Crusta se face foarte usor, puteti pregati chiar si mai mult aluat si sa il pastrati in frigider pentru alte viitoare tarte. Iar umplutura se poate face din orice resturi de branza #DeNearuncat pe care le mai aveti prin frigider si cateva rosii cherry. Bineinteles, voi mai puteti adauga si alte bunatati care va plac, poate verdeturi, poate spanac, chiar si nuci sau somon.

Reteta

  • Timp de gatire: 60 min
  • Persoane: 6
  • Dificultate: Usor

  • Ingrediente
  • Pentru crusta: 400g faina
  • 2 oua
  • 200g iaurt grecesc/mascarpone
  • 1 praf de sare
  • Pentru umplutura: 4 oua
  • 150ml iaurt
  • 250g de branza (eu am folosit o combinatie de telemea, mozzarella si blue cheese)
  • 1 legatura ceapa verde
  • 200g rosii cherry
  1. Instructiuni
  2. Framantati un aluat fraged din faina, sare, oua si mascarpone/iaurt.
  3. Daca aluatul este inca sfaramicios si nu se omogenizeaza adaugati si o lingura de apa rece.
  4. Modelati aluatul in forma de sfera, inveliti-l in folie si lasati-l la frigider 30 de minute.
  5. Intre timp pregatiti umplutura din oua, iaurt, branza sfaramata sau rasa si ceapa tocata.
  6. Dupa ce aluatul s-a racit, intindeti-l pe o suprafata curata pana obtineti o foaie subtire de 2-3mm. Intindeti aceasta foaie pe o tava de copt si faceti mici gaurele cu o furculita pe fundul crustei.
  7. Coaceti crusta 10-15 minute la 180C sau pana cand incepe sa devina ferma si aurie.
  8. Dupa ce crusta s-a copt partial, umpleti cu amestecul de oua si branza, iar la suprafata asezati rosiile cherry. Coaceti pentru inca 30 de minute la 180C sau pana cand umplutura devine ferma si are o crusta aurie.
  9. Feliati dupa 10-15 de minute de racire si savurati alaturi de o salata proaspata.