Sigur aveti cu totii prin frigider sau camara macar un borcan cu zacusca #DeNearuncat, pe care daca nu planuiti sa il mancati cu paine, il puteti folosi intr-o varianta romaneasca si delicioasa de pizza. Am inlocuit sosul de rosii cu o zacusca cu galbiori si busuiocul cu ceapa verde. La mozzarella nu am renuntat insa, pentru ca tare bine a mai legat toata povestea aceasta.

Reteta

  • Timp de gatire: 140 min
  • Persoane: 4
  • Dificultate: Medie

  • Ingrediente
  • 1kg de faina
  • 20g de sare
  • 600 ml de apa calduta
  • 20g de drojdie uscata / 40g de drojdie proaspata
  • 400g de zacusca
  • 400g de mozzarella
  • 1 legatura de geapa verde
  • 100g parmezan ras
  • 2 linguri de ulei de masline
  1. Instructiuni
  2. Pregatiti aluatul pentru blatul de pizza astfel: Dizolvati drojdia in apa calduta si apoi amestecati cu faina si sarea. Framantati pana cand obtineti un aluat elastic si omogen. Acoperiti si lasati sa creasca timp de o ora.
  3. Dupa o ora framantati din nou aluatul timp de 2-3 minute si acoperiti pentru inca o ora.
  4. Impartiti aluatul in 2 (sau in cate pizza planuiti sa faceti). Preincalziti cuptorul la temperatura maxima si intindeti aluatul in fasii lunguiete pe o tava tapetata cu hartie de copt si ulei (eu am copt cele doua pizza pe rand). Daca aluatul este prea lipicios si greu de modelat, picurati putin ulei pe suprafata acestuia si pe blatul de lucru.
  5. Pe fiecare blat de pizza intindeti pe rand cate jumatate din cantitatea de zacusca.
  6. Asezati felii de mozzarella pe fiecare pizza, dar aveti grija sa nu acoperiti tot aluatul. Pentru a creste acesta trebuie sa aiba zone libere. Stropiti apoi cu uleiul de masline si presarati ceapa verde taiata marunt.
  7. Lasati la cuptor timp de 15 minute la temperatura maxima sau pana cand capata o culoare aurie, Serviti cu cu sosurile sau condimentele preferate si mult parmezan ras.