Daca sunteti in cautarea unei alternative sanatoase la paine, atunci aceste painici negre, din seminte de in sunt fix ce aveati nevoie. Sunt moi, satioase, bogate in proteine si fibre. Le puteti folosi ca atare langa felurile de mancare preferata, taiate in sandwichuri si daca va mai raman cateva felii #DeNearuncat puteti face cele mai sanatoase crutoane pentru supe sau salate.
Pentru a le pregati aveti nevoie doar de: seminte de in, apa si praf de copt.


Reteta
- Timp de gatire: 60 min
- Dificultate: Usor
- Ingrediente
- 250g seminte de in
- 1 lingurita rasa de sare
- 10g praf de copt
- 300ml apa
- Instructiuni
- Intr-un blender sau folosind o rasnita, macinati semintele de in pana cand obtineti o faina fina.
- Intr-un bol amestecati cu praful de copt si sarea.
- Adaugati apa si amestecati. Lasati aluatul obtinut sa se odihneasca 5-10 minute.
- Aluatul va fi destul de moale, de aceea va fi necesar sa va umeziti mainile cu putina apa inainde de a modela painicile.
- Modelati direct in tava tapetata cu hartie de copt 3 baghete egale si crestati usor cu lama unui cutit cateva linii pe partea de sus a acestora (ca in imaginile de mai jos).
- Coaceti in cuptorul preincalzit la 200C timp de 45 de minute sau pana cand devin ferme, cu crusta crocanta la exterior.
- Lasati-le sa se raceasca complet inainte de feliere si servire.

